Când Bucureștiul „mișuna de spioni”

La mijlocul Primului Război Mondial, Bucureștiul era câmpul de bătălie între spionii Puterilor Centrale și cei ai Antantei. Tot felul de metode de spionaj erau utilizate de spionii germani, francezi, englezi etc., în încercarea lor de a culege cât mai multe informații și de a determina România să aleagă una dintre taberele ce se războiau de doi ani de zile.

În mai 1916, contele de Saint-Aulaire a fost numit ambasador al Franței la București.

• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
• Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

Misiunea lui era un extrem de importantă atât pentru Franța, cât pentru întreaga Antantă: să convingă guvernul român condus de Ionel Brătianu să intre în război de partea Antantei.

Ajuns la București, Saint-Aulaire și-a dat rapid seama că orașul este gazda unei acerbe confruntări între spionii celor două tabere.

Nemții și francezii sapă tunele pe sub București

Primul șoc pe care l-a avut Saint-Aulaire la București legat de spionaj s-a petrecut chiar în interiorul clădirii ambasadei franceze. Atașatul militar al Franței la București i s-a plâns lui Saint-Auliare că reprezentantul Serviciului de Informații francez e pe cale să dărme clădirea ambasadei deoarece sapă un tunel pe sub clădire:

„E pe cale să dărâme Legația, care, dacă nu-l opriți, vă va cădea într-o bună zi în cap. Sub pretext că un serviciu german, un inofensiv serviciu pentru cumpărarea cerealelor românești, este instalat în casa de peste drum, el ne șubrezește aici fundațiile clădirii cu o echipă de lucrători care sapă un tunel pentru a verifica dacă, la rândul lor, vecinii noștri nu sapă alt tunel pe care să-l mineze ca să ne arunce în aer”.

Imediat ce a aflat, Saint-Aulaire l-a chestionat pe căpitanul Cartier, reprezentantul Serviciului de informații francez la București. Răspunsul acestuia l-a bulversat pe ambasador:

,,Iată ce am descoperit, (…) un tunel ce traversează strada și care, până una alta, le-a permis (germanilor, n.r.) să ajungă la firele telefonice ale centralei noastre (franceze, n.r.) și să le lege cu ale lor, astfel încât să prindă toate comunicațiile noastre. Le-am deconectat imediat. Nu cred că au avut timp să facă ceva. Lucrările lor erau abia terminate când le-am început pe ale mele, care nu au durat decât două zile”, l-a informat căpitanul Cartier pe ambasador.

Brătianu și spionii germani

Bulversat, Saint-Aulaire l-a atenționat pe primul ministru al României, Ionel Brătianu, mai ales că locuința acestuia se învecina cu legația Franței.

„Vecinul meu, domnul Brătianu, când l-am informat despre această muncă de cârtiță, pentru cazul când acești cinstiți negustori de cereale ar întreprinde-o în direcția casei sale, mă întâmpină cu următoarele cuvinte:

`Știam că acest serviciu, ca toate serviciile germane, este un cuib de spioni, mai mult sau mai puțin camuflat. De altfel, degeaba s-au străduit, pentru că nu numai v-aţi deconectat centrala, ci pentru că acum au un mijloc gratuit de a se informa asupra corespondenței telefonice: directorul meu de la PTT (Poștă Telegraf Telefon, n.r.) este plătit de ei. Nemții știu că eu știu. Mie îmi pare bine, pentru că ei trag concluzia că nu au nevoie să se ferească de mine. Dar ei nu știu că eu sunt la curent chiar prin directorul meu, autorizat de mine să primească banii lor şi care-mi spune mai mult despre ei decât le spune lor despre mine sau despre secretele de stat`”.

„Bucureștiul mișuna de spioni”

Tot Saint-Aulaire nota că Bucureștiul era plin de tot felul de spioni ce foloseau ample metode de supraveghere, corupere și intimidare.

„Bucureștiul mișuna de spioni de ambele sexe care, în afară de urmăriri, foloseau printre metodele lor încercări de intimidare asupra mea sau de seducere a personalului, de corupere a servitorilor mei. Primeam scrisori anonime în care eram amenințat cu moartea dacă România ieșea din neutralitate.

Domnul Brătianu, căruia i-am arătat aceste scrisori scrise în limba germană sau franceză germanică, mi-a arătat altele, în același stil și cu același scris, în care i se aduceau aceleași amenințări, dacă România nu se va alătura Germaniei împotriva Rusiei. El mai primea și scrisori anonime din partea unor compatrioți români, care-l amenințau că va fi asasinat dacă până la sfârşitul lunii nu devenea aliatul Franţei.

`După cum vedeți, sunt cu totul liber să mă hotărăsc, deoarece, orice aş alege, aceeași soartă îmi este hărăzită și de unii, și de alții`.

Împotriva tinerilor mei colaboratori, spionajul german îşi mobiliza seducătoarele sirene, destul de nebune pentru a se așeza mereu, la restaurant sau la cafenea, la masa vecină, provocându-i astfel într-un mod prea deschis pentru a fi eficace”, consemna Saint-Aulaire.

Alexandru Marghiloman și germanii, spionați de bucătarul ambasadorului francez

Prins în confruntarea dramatică dintre spioni, Saint-Aulaire s-a lăsat și el angrenat prin bucătarul pe care îl adusese din  Franța. Printr-un concurs de împrejurări, bucătarul francez ajunsese să gătească tocmai la masa unui mai mare politician român ce nutrea profunde sentimente filo-germane, Alexandru Marghiloman.

„Mă felicitam de faptul că recrutasem în Franța foști servitori ai familiei mele. Spionajul domestic nu se exercita neapărat în sens unic și funcționa în folosul Franței mai mult decât în favoarea Germaniei, mulțumită bucătarului meu, un alsacian foarte patriot care se bucură foarte repede de un mare prestigiu printre colegii săi de la Bucureşti. (…)

Bucătarul meu se împrieteni cu cel al unuia dintre politicienii români, care era în același timp cel mai parizian şi cel mai puțin francez dintre toţi, domnul Alexandru Marghiloman (…)”.

Acasă la Alexandru Marghiloman veneau pentru a discuta atât ambasadorul Germaniei în România, cât și cel al Austro-Ungariei, astfel că informațiile aflate de bucătarul fanez erau extrem de valoroase.

„La masa lui (Alexandru Marghiloman, n.r.), pe drept cuvânt reputată, îi primea cel puțin o dată pe săptămână pe ministrul Germaniei și pe cel al Austro-Ungariei. Aceștia nu aveau secrete pentru el și, prin urmare, nici pentru bucătarul său, care, păstrând câteva bunătăți pentru feciorii care serveau la masă, obținea pentru el o dare de seamă a celor vorbite `inter pocula` între stăpânul casei și musafirii săi.

Seara următoare, pe înnoptate, bucătarul meu urca până la mansarda lui din casa Marghiloman și îmi aducea note de obicei mai folositoare decât telegramele de la Quai d’Orsay (Ministerul de Externe francez, n.r.). (…) Pe această cale, am putut confirma și ceea ce resimțea domnul Brătianu, anume că miniștrii (ambasadorii, n.r.) Puterilor Centrale, amăgiți până în ultima clipă, n-au aflat nimic despre bunele sale intenții față de noi (Antanta, n.r)”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce atmosferă era la balurile organizate în București la sfârșitul secolului al XIX-lea

Panica creată de introducerea primului tramvai electric în Bucureşti. Avea culoarea verde. Circulă şi astăzi tot pe acelaşi traseu

Bucureştiul, oraş „de categoria a doua” atunci când vine vorba de calitatea aerului

Pe acoperișurile Bucureștiului interbelic: „De sus, panorama orașului este uluitoare”